În vederea evaluării stării de sănătate a copilului și pentru a beneficia de serviciile oferite de centrul de recuperare, reprezentantul legal al copilului va prezenta datele de identitate ale copilului și documentele medicale aferente. Va informa medicul în legatură cu toate afecțiunile copilului despre care are cunoștință precum și despre existența stimulatoarelor cardiace sau modulatoarelor de durere și alte tratamentele, proceduri la care acesta a fost sau este supus.
Medicul va aduce la cunoștință reprezentantului legal al copilului rezultatele evaluării și programul de terapie pe care îl propune, explicându-i beneficiile acestui program, inclusiv consecințele ne-efectuării programului și ale nerespectării recomandărilor medicale. Semnând prezenta fișă, reprezentantul legal al copilului își dă acordul pentru efectuarea evaluării respectiv a programului de recuperare.
Pentru scanarea ultrasonografică a coloanei vertebrale, pacientul va purta un halat de unică folosință în timp ce spatele va fi descoperit. Se va aplica un gel pentru ultrasunete la nivelul coloanei vertebrale. Imaginile vor fi disponibile imediat. Procedura nu implică radiații.
