
Screening scolioză
Scanarea non-radiologica a coloanei vertebrale:
Scolioza idiopatică este o boală evolutivă, caracterizată printr-o deformare torsională tridimensională a coloanei și trunchiului, de etiologie multifactorială, încă neelucidată. Principalul criteriu de diagnostic este devierea coloanei în plan frontal cu minim 10°, însoțită de rotație vertebrală observabile pe radiografia coloanei vertebrale.
Datorită caracterului evolutiv deformant, scolioza necesită o monitorizare atentă mai ales în perioada de maximă vulnerabilitate a coloanei la deformare, mai exact în perioada creșterii exploziv pubertare, cu precădere la fete.
Datorită motivelor expuse, societățile internaționale de scolioză (Scoliosis Research Society și Society on Scoliosis Orthopaedic and Rehabilitation Treatment) recomandă efectuarea unui screening de scolioză anual copiilor între 10-14 ani.
Până de curând, singura modalitatea de a diagnostica o scolioză o reprezenta radiografia de coloana vertebrală. Aceasta metodă rămâne încă valabilă astăzi ca fiind standardul de aur în diagnosticul scoliozei, dar ea are propriile riscuri și dezavantaje.
Luând în calcul riscul crescut și periculos de radiații, progresul tehnologic a facilitat obținerea unui diagnostic fiabil și prin metode non-invazive.
Scanarea ultrasonografică a coloanei vertebrale cu identificarea structurilor osoase – este o metodă modernă non-iradiantă, precisă, rapidă, care oferă un screening în masa al tulburărilor de postură.
Pentru copiii aflați deja în tratament conservator (cei care poarta deja corset si fac kinetoterapie) – scanarea coloanei vertebrale ne oferă un feedback în timp real pe parcursul tratamentului conservator.
În plus, metoda ne oferă posibilitatea verificării flexibilitații coloanei vertebrale în cazul curburilor scoliotice mari.
Din punct de vedere al tehnicii, pacientul este pozitionat în ortostatism, iar coloana vertebrală se scanează între vertebrele T1-S1 cu ajutorul undei sonde dotată cu un sensor pentru detectarea poziției și orientării sondei, iar softul permite atât măsurarea manuală a parametrilor scoliotici cât și automat.
Scolioscan – soluția de scanare a coloanei vertebrale fără expunere la radiații
- Diagnostic precoce
- Screening scolioza
- Feedback la timp al tratamentului
